Trecem cu totii prin globalizare, dezvoltare, progres, atat de repede incat uitam de unde vin lucrurile frumoase, le preferam de multe ori pe cele de serie din supermarketuri mari si reci, din reviste frumos colorate.
In momentele de liniste ne dam seama ca parca lipseste ceva, dar nu stim exact ce. De multe ori ne lipseste confortul lucrurilor facute cu suflet si de maini calde nu de robotei setati printr-un computer.
Si Cutia Pandorei ar fi extrem de “generoasa”, noi alegem astazi doar un subicet practic, cel legat de alegerile in materie de obiecte cu care alegem sa ne inconjuram.
Olaritul este undeva la o granita extrem de fina intre arta si mestesug. Aparuta cu multe sute de ani in urma, mostenire neolitica, aceasta indeletnicire impleteste cumva rostul practic cu virtuti artistice, cu pasiune si patima, cu traditie si supersitie, pana cand din acest amalgam de lucruri frumoase ia nastere un obicet…cu suflet.
Chiar daca acum suntem practici, rostul nostru este tehnologic sustinut si usurat, vremurile apuse, de pe vremea taranului autentic sunt parca chemari din povesti. Pe vremea aceea OMUL nu se inconjura de lucruri stralucitoare, el stia si intelegea in cele mai pure forme, ca viata este trecatoare, iar atunci cand pasesti dincolo, nu iei cu tine decat ceea ce ai trait.
Astfel ca el isi “lucra” cu lucru nobil obiecetle sale. Olaritul nu este meserie usoara. Trebuie forta, pricepere, indemanare, coordonare, simt al culorilor.
In afara de toate aceste lucruri OMUL trebuie sa mai stie sa “culeaga” argila. Sa stie din ce coasta ascunsa a dealului sa o ia, apoi mai trebuie sa stie cum o lasa la dospit, acolo, in bucatica lui de curte. Argila se framanata, se taie, se inmoaie si iar se ia la framantat. Cand va spunem noi ca-i lucru mare sa fauresti util din pamant?
Vasele iau forma pe roata, din lemn si piatra. Nu este usor, de acea se zice ca este treaba de barbati, femeile implicandu-se mai mult la decorat.
Dupa ce vasul…devine vas acesta trebuie pus la uscat pret de cateva zile. Dupa uscare, este inmuiat intr-o “zeama” alba sau rosie, preparata din apa sau huma, numita popular “albeala”. Peste aceasta, vasele sunt stivuite, date la cuptor, iar cand se foloseste smaltul se fac doua arderi.
Iar cand vorbim despre oramente, ornat, culori si desene, OMUL are un intreg folclor din care sa se inspire, atatea semnificatii, attaea superistitii valoroase, toate asezate cu blandete pe aceste vase.
Noi de aici de la Horezu stim valoarea unui astfel de mestesug. Avem norocul sa ne fi nascut si sa fi trait cu el in suflet.
Veniti pe la Horezu, luati acasa cu voi mestesug cu suflet, si treceti si pe la 2 Cocosi, avem atatea de povestit.
